96304 96278 404009_309536715812170_1603388637_n

O sută de daci şi romani au defilat pe străzile Constanţei. Corina Martin a fost Tomiris

Festivalul Antic Tomis a dat viaţă centrului istoric al oraşului Constanţa cu activităţi cultural-educative. Evenimentul a debutat vineri, de la ora 17.0, la Edificiul Roman cu Mozaic, cu o ceremonie de deschidere la care au luat parte Tomiris (întruchipată de Corina Martin), dar şi viceprimarul municipiului, Decebal Făgădău. În rolul Tribunului Cetăţii Tomis cei prezenţi l-au putut vedea pe actorul constănţean, specialist în teatru antic, Liviu Manolache. La fel, cei prezenţi la festival au putut urmări aproximativ o sută de daci şi de romani, care au defilat pe străzile zonei peninsulare, ba chiar au putut să se şi fotografieze cu ei. Evenimentul continuă şi sâmbătă, respectiv duminică. Astfel, ziua a 2-a, sâmbătă, 18 august, începe la ora 10.00 şi este dedicată interacţiunii între participanţi şi asociaţiile de reconstituire istorică, astfel: ateliere de reconstituire istorică de bucătărie dacică şi romană, modelaj în lut/ceramică, fierărie, ţesut şi împletit, confecţionări zale, jocuri romane antice, atelier de tras cu arcul, atelier de aruncare a suliţei, antrenamente militare, probarea unor piese de echipament, fotografii cu reenactorii, etc. Ziua a 3-a, duminică, 19 august, va începe la ora 10:00, cu Parada cuceritorilor romani prin cetatea Tomis, pe traseul: Parcul arheologic de la Prefectura – Bulevadrul Tomis – Piaţa Ovidiu – Edificiul Roman cu Mozaic.

Festivalul se încheie cu ceremonia de stingere a Flacării Tomisului şi înmânarea acesteia custodelui cetăţii Tomis pentru ediţia următoare a festivalului. Acest moment este ultima oportunitate a constănţenilor de a se fotografia cu soldaţii şi civilii daci, romani, sarmaţi, traci şi sciţi până la următoarea ediţie a festivalului. În afară de acest program încărcat de trei zile, organizatorii au pregătit multe surprize şi elemente inedite participanţilor la festival ce cuprind ateliere de muzică antică, posibilitatea achiziţionării de produse bio şi ecologice, alimentaţie publică, o ambiantă realizată cu muzica antică reconstituită electronic.Constanţa retrăieşte momentele de glorie ale celebrelor lupte dintre daci şi romani. În parcul din faţa arcadelor Edificiului Roman cu Mozaic s-a dat startul celui mai aşteptat eveniment al lunii: Festivalul Antic Tomis şi, odată cu el, a fost aprinsă flacăra istoriei. Aproximativ 100 de soldaţi au defilat pe străzile Peninsulei şi l-au salutat pe bătrânul Ovidiu.

Replica

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s