antonia-1345130369

Antonia cântă în deschiderea concertului Michel Telo din Mamaia

 

Concertul starului brazilian Michel Telo la Mamaia, cel mai fier-binte eveniment de pe litoral din acest an, se apropie cu paşi re-pezi. Organizatorii concertului lui Telo au fost nevoiţi să scoată aproximativ 250.000 de euro din buzunar pentru a-l convinge pe brazilian, dar şi pe cei 25 de instrumetişti ai lui, să cânte în această vară pe litoralul românesc. Negocierile cu Michel Telo au durat mai bine de 6 luni, artistul brazilian fiind cel mai scump artist care va cânta pe litoral.

Organizatorii – SBA Production şi Princess Summer Club, au stabilit şi artiştii români care vor cânta în deschiderea mega-show-ului, programat pe 19 august, la Princess Summer Club.
Astfel, duminică seară vor urca pe scena din Mamaia pentru a „încălzi” publicul, o parte dintre cei mai în vogă artişti ai momentului, precum Connect-R, Antonia, Narcotic Sound, Allexinno&Star-child, Moody şi Celia.
Mult-aşteptatul eveniment al lunii august îi va avea ca maeştri de ceremonie pe realizatorii radio-tv Mihai Morar şi Daniel Buzdu-gan.
De asemenea, de două zile a început şi montarea scenei imense, ce va fi amplasată în vecinătatea piscinei de 800 de metri pătraţi din Princess Summer Club. Atât scena, cât şi sonorizarea concertului vor fi asigurate de către o firmă din Germania, specializată în organizarea concertelor mari, Madonna sau U2 fiind doar câteva nume cu care au lucrat.
Biletele pentru show-ul verii la Mamaia se află în vânzare încă din luna iunie pe toate site-urile specializate, amatorii ritmurilor latino având la dispoziţie peste 15 mii de tichete. Astfel, cei care doresc să îl urmărească live pe interpretul piesei momentului în întreaga lume, care nu lipseşte din playlist-urile petrecerilor, cluburilor sau posturilor de radio şi TV muzicale, îşi pot achiziţiona biletele de pe internet, la preţuri între 50 şi 150 de lei.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s