Diseară asistăm la ploaia de stele

 

În acest weekend vom putea asista la fenomenul astronomic anual numit Perseidele sau, popular, ploaia de stele.

Fenomenul are loc în fiecare an, în luna august şi este vizibil cu ochiul liber în zonele unde cerul este senin. 

Anul acesta vom putea vedea ploaia de meteoriţi în nopţile de 11 spre 12 august şi 12 spre 13 august. 

Preşedintele Societăţii Astronomice Române de Meteori (SARM), Valentin Grigore a declarat, pentru Agerpres, că în acest an activitatea Perseidelor a debutat pe 17 iulie şi se încheie pe 24 august. În toată această perioadă cerul nopţilor este brăzdat de meteori aparţinând curentului Perseide.

”Pentru observarea meteorilor se recomandă găsirea unui loc cât mai puţin poluat luminos, departe de luminile localităţilor, pentru a putea admira spectacolul în condiţii cât mai bune. De asemenea, după începerea observaţiilor, trebuie folosite doar lanterne cu lumină roşie şi mai puţin intensă. Observaţiile pot începe chiar de la lăsarea serii şi trebuie continuate până la ivirea zorilor. În fiecare noapte activitatea meteorilor se intensifică înspre dimineaţă”, a mai spus Grigore, citat de Agerpres.

Cei care vor să observe fenomenul cu mai multă acurateţe, o pot face mergând, de la ora 21:00, la Planetariul din Constanţa. Desigur, observaţia cu telescopul va fi condiţionată de contextul meteo.
Tariful de acces este 50 de lei, cu reducere 50% pentru elevi şi studenţi.

Cuget Liber

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s