palaz_mazare

Tiganie intre prefectul si primarul Constantei, pe tema Cazinoului

Prezent la dezbaterea privind soarta Cazinoului primarul Radu Ştefan Mazăre a declarat că emblema Constanţei a aparţinut SC Litoral SRL. „Când am ajuns eu primar, ne-am judecat şi l-am preluat. În 2005 a fost organizată o licitaţie internaţională prin care l-au concesionat pe 50 de ani. Am auzit că Guvernul şi ministerele vor să repare Cazinoul. Vi-l dau cu 1 leu să-l reparaţi şi să-şi producă funcţiunea, să aducă jucători şi turişti”, a spus primarul. De cealaltă parte prefectul Claudiu Iorga Palaz a spus că este convins de faptul că o clădire publică nu aduce profit. În pledoaria domnului primar s-a spus că această clădire nu aduce profit. „Clădirile publice nu sunt făcute pentru a aduce profit autorităţilor locale, ci cetăţenilor. Nu trebuie privite ca un business”, a declarat Palaz. Acesta a adus în discuţie contractul de cesiune, fapt care l-a deranjat pe primar. Ce facem aici? Mă judecă prefectul? Îmi judecă contractul? Toţi băsiştii ăştia fac anchete în România. Cei care au concesionat au pierdut deja un milion de euro. Ce să facem? Urmăriţi-i pe ei. Pe noi anchetaţi-ne, băgaţi-ne în puşcărie, băgaţi-i şi pe ăia cu noi, a ripostat Mazăre. Reprezentantul Guvernului în teritoriu i-a cerut primarului să recunoască public că în ceea ce priveşte Cazinoul a fost o proastă gestiune din partea Primăriei Constanţa. „Recunoaşteţi că a fost o proastă gestiune din partea Primăriei Constanţa”, a spus Palaz. Reprezentantul Guvernului a lăsat să se înţeleagă că ar fi de acord ca emblema Constanţei să fie cedată unui minister.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s